Un sibian este căutat de Poliţie de aproximativ o săptămână după ce a agresat într-un mijloc de transport în comun un călător. Motivul pentru care a recurs la acest gest este halucinant!
Un tânăr de 19 ani din Sibiu a fost lovit în timp ce era în autobuz. Un alt călător s-a arătat deranjat de faptul că băiatul urmărea clipuri pe TikTok şi i-a cerut să reducă volumul. Victima i-a răspuns că sonorul este dat la minimum, iar în acest moment agresorul s-a enervat şi l-a lovit cu piciorul în zona feţei şi în stomac.
Şocaţi de reacţia bărbatului, mai mulţi călători au intervenit în scandal. Incidentul s-a petrecut la începutul acestei săptămâni pe o rută de transport public în comun din municipiul Sibiu.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu au declarat pentru adevărul.ro faptul că agresorul nu a fost încă identificat.
„În legătură cu acest incident, la data de 28 martie, la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu, s-a înregistrat o plângere, cercetările fiind preluate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Sibiu în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi identificării presupusului agresor, urmând a fi aplicate măsuri legale în consecinţă”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.
„În jurul orei 09:15, am urcat în Autobuzul 16, în staţia din Ţiglari. M-am pus pe un scaun din partea din faţă. Stăteam pe TikTok când un bărbat aşezat pe scaunul din faţa mea mi-a spus să dau volumul mai încet. I-am răspuns că este foarte încet”, a povestit Andrei cum a început incidentul.
Apoi, fără nici un avertisment călătorul deranjat „a întins piciorul şi a început să dea în mine. Mi-a dat cu piciorul în faţă şi în burtă”, a mai menţionat victima.
Luat prin surprindere, băiatul nu a reacţionat: „Nu am ştiut ce să fac, atât eram de confuz. Nu am dat în el”.
Agresorul s-a calmat abia când mai mulţi călători au intervenit în conflict.
„Am fost în autobuz şi am intervenit pentru a-l apăra pe băiat. Cred că acel bărbat, din discuţia scurtă pe care am avut-o, nu era prea bine, ca să mă exprim frumos, referindu-mă la facultăţile sale mintale. Nu e normal să ne facem dreptate cu pumnii! Bine că am intervenit la timp şi nu s-a întâmplat ceva mai grav. Pentru că vorbim de un tânăr de 50 kg contra unui adult de 100 kg. Putea să iasă mai rău”, a povestit unul dintre martorii oculari.